| Subiectul anterior :: Subiectul urmator |
| Autor |
Mesaj |
LoSt_InSiDe Administrator


Data inscrierii: 05/Mai/2007 Mesaje: 22 Localitate: Hell
|
Trimis: 15/05/2008 00:01 Titlul subiectului: Lost Inside ... |
|
|
Prelog
Stateam pe o banca intr-o curte acoperita de beton si populata peste masura de persoane ignorante, care pretind a fi cea ce nu sunt. Privesc in gol, poate e doar un sentiment prostesc dar ma simt diferit. Corpul imi tremura usor, iar frigul imi patrunsese pana la oase prin hainele mult prea subtiri pentru aceasta temperatura.
Fulgi de nea cad incet pe asfaltul inghetat creeand o fotografie feerica, chiar daca este toamna, aici in Germania se pare ca anotimpurile nu respecta regulile.
Probabil te intrebi cine sunt si de ce ma destainuiesc fara pretext tie, e simplu, pentru ca nu am pe nimeni, pentru ca sunt un nimeni, si pentru ca asa voi ramane intreaga viata. Ma numesc Yagami Light si pana astazi locuiam in Japonia, traiam intr-o casa modesta la periferia unui mic oras, impreuna cu sora mea Lorrena si fratele meu Alec. Eram fericiti si credeam ca in sfarsit ne gasisem locul pe lume, fusesem abandonati de mama noastra, caci nu ne-am recunoscut niciodata tatal. si pentru mult timp ne simteam pierduti, nedoriti de nimeni. Cu timpul am invatat sa avem grija unul de celalalt, eu si Alec munceam cu jumatate de norma la un magazin de computere pentru ca amandoi ne pricepeam destul de bine. Trebuia sa ne intretinem, si in scurt timp am strans destui bani cat sa ne putem cumpara o casa, sau mai bine zis o garsoniera unde locuiam impreuna. Totul se lega si parea ca suferintele si dezamagirile noastre se incheiasera, dar probabil ca nu a fost sa fie!
Ne intorceam acasa de la munca, si Lorrena era cu noi căci dormise la o colega de scoala, eram extrem de obosit si abia asteptam sa ajung acasa, insa pe la jumatatea drumului ceva sa intamplat. Se pare ca soarta nu ne-a suras asa cum crezusem cu totii. Un sofer beat a intrat pe contrasens si ne-a izbit in plin, Alec a incercat tot ce a putut ca sa il evite insa a reactionat prea tarziu. Inca imi mai amintesc lumina ce ma orbea, acel sunet asurzitor si tipetele disperate ale Lorrenei, totul era o confuzie totala, nu puteam sa vad, nu puteam sa aud nimic, parca totul se pierduse si societatea se stinsese odata cu ei.
M-am trezit doua saptamani mai tarziu in spital, conectat la o multime de aparate si supravegheat indeaproape de o asistenta ce parea îndeajuns de experimentata. Nu puteam vorbi, caci aveam bagat un aparat pentru respirat. Pe un monitor o multime de linii ce cresteau si scadeau in nestire imi masurau resursele vitale, inca nu imi puteam aminti ce se intamplase, puteam rosti doar doua cuvinte,si cu greu facand un efort atunci supraomenesc, am vorbit incet, dar destul de clar incat sa fiu auzit.
-Alec,Lorry!
-Imi pare rau Light, nu au supravietuit accidentului, esti singurul supravietuitor,imi pare sincer rau!
Lumea mea se prabusea, totul se invartea neincetat in jurul meu si simteam ca ma sufoc, piuiturile aparatului ce imi masura bataile inimii deveneau din ce in ce mai rapide si mai stridente. Privirea mi se incetosase si credeam ca am sa mor, probabil asta imi si doream in acel moment. Tot cea ce imi doream era sa pier, sa fiu acolo cu ei, sa pot sa ii vad, sa ii am langa mine, pentru ca viata fara ei nu merita traita! _________________
I hate you now,
I allways will
Cause now I'm sad
I've lost my dreams
And my hole life,
I'll be Lost Inside!
Ultima modificare efectuata LoSt_InSiDe la 12/07/2008 21:31, modificat de 2 ori in total |
|
| Sus » |
|
 |
LoSt_InSiDe Administrator


Data inscrierii: 05/Mai/2007 Mesaje: 22 Localitate: Hell
|
Trimis: 15/05/2008 00:16 Titlul subiectului: |
|
|
As vrea sa va reamintesc, unele capitole vor fi impartite in parti din cauza lipsei de timp, inspiratie sau chef, asa ca va rog din suflet sa nu fiti suparati de mărimea redusa a capitolelor.
Capitolul I
Partea I
Privesc pierdut in ganduri amare spre cerul acoperit de nori. Fulgi se rostogolesc din ceruri cazand apoi pe asfaltul acoperit de zapada. Totul arata ca o lume din basm, dar pentru mine era iadul insasi, caci aceasta realitate necrutatoare mi-a rapit suflarea vietii. eu nu eram un visator, nu eram un pacifist, un ignorant si un prefacut, eram doar eu. Insa nu era de ajuns uneori, si poate ca de aceea vedeam societatea dintr-o perspectiva diferita, prin ochii unui condamnat.
Inainte zorii ma prindeau stand pe pervazul geamului si visand la ziua de maine, nu ma gandeam la trecut, tot cea ce faceam era dat uitarii si singurul fapt care conta era viitorul. Atatea iluzii, vise ce se spulberau de fiecare data, imediat ce intrau in atingere cu un obstacol. Atatea ambitii si suferinte pentru un scop ce sa pierdut, si pentru ce toate astea? Pentru ce am sperat atatia ani, pentru ca asa eram inainte, si poate pentru ca si ei ma incurajau cand eram la pamant, ma trageau cand eram pe cale sa cad in prapastia dezamagirilor si a tristeti, si se bucurau impreuna cu mine atunci cand ma ridicam spre cer pe aripi de inger, totul era atat de usor atunci, insa omenirea se schimba. De acest lucru pot fi sigur!
Dar m-am obisnuit cu ideea de a trai singur,nu ma mai doare, sau cel putin asa cred. Totusi ar trebui sa incep sa ma misc, altfel voi intarzia la stupida ceremonie de incepere a anului scolar. Sunt clasa a XI a acum, si tocmai m-am mutat la acest liceu avand in vedere ca am parasit tara natala si m-am mutat in Germania. Pur si modest nu suportam sa continui sa stau acolo, sa imi amintesc de ei la fiecare pas, la fiecare gand caci fiecare secunda parea un an de tortura cruda si nemiloasa. Dar acum trei saptamani am hotarat sa incep o noua viata, indiferent daca voi reusi sau nu incerc sa ma eliberez de trecut si de tot cea ce ma tine inapoi.
Un claxon imi intrerupe gandurile si am inteles ca autobuzul ce se presupunea ca ma va duce la scoala era in fata apartamentului meu. Ma imbrac in graba punandu-mi o pereche de blugi, un tricou închis la culoare cu inscriptii ciudate si o jacheta destul de groasa din epidermă caci era destul de frig afara. M-am incaltat cu o pereche ponosita de conversi, mi-am luat ghiozdanul si am coborat in graba scarile urcand in autobuz si incercand sa gasesc un loc unde sa stau. Din fericire in posterior se afla un scau liber, la fereastra. Pe cealalta parte a banchetei se afla o fata, probabil de aceasi varsta cu mine, parea genul de Baby - Doll, rasfatata si foarte bogata, exact opusul meu.
-Scuze, imi dai voie? am spus eu probabil intrerupand conversatia lor aprinsa.
-Tu ce mai vrei? imi raspunse ea pe un ton ignorant, de care chiar nu aveam chef.
-Vreau sa stau jos daca nu te superi! rostesc eu pe un ton usturator.
-Gaseste-ti alt loc!
-As vrea, insa ma tem ca autobuzul e ocupat asa ca ori te dai ori iti gasesti tu altul daca nu vrei sa stai langa mine!
-Bine!
- Doamne ce conversatie tampita!
Deja ma scosese din pepeni, ma enerva genul asta de atitudine, si ma enervau ființele prefacute si ignorante. Mi-a facut loc si si-a continuat conversatia plictisitoare cu prietenele asemanatoare ei. Dar nu fara a se uita la mine din zece in zece secunde din motive necunoscute mie. Probabil eram noul subiect de barfa. Tip ciudat si imbracat in întunecat sta langa cea mai populara fata din scoala, Baby- Doll! Wow, chiar incep sa ma molipseasc!
Mi-am petrecut restul timpului privind pe geam, gandindu-ma la trecut,la prezent, dar pur si simplu nu mai puteam sa imi imaginez viitorul. Asa eram eu. Cand lucrurile nu mergeau bine sau ma simteam solitar pur si necomplicat cadeam pe ganduri. In fata ochilor mi se derulau toate acele momente fericite, Lorrena alergand dupa o veverita si incercand cu inversunare sa se catere intr-un brad pentru a o prinde. Alec tot momentul certandu-ma pentru ca eram prea neastamparat, iar apoi gadilandu-ma sau spunandu-mi glume pentru a ma inveseli.Si apoi totul disparea, totul se transforma in iad, o lumina puternica, un sunet asurzitor si tipetele Lorrenei mi se derulau precum un film fara imagini in minte. Am strans puternic din ochi si mi-am dus instinctiv mana la umar. Din cauza accidentului mi-am dizlocat umarul si doctorul mi-a spus ca s-ar putea sa nu ma recuperez complet niciodata. Avea dreptate, trecusera doi ani de atunci si inca doare, probabil chiar daca voi incerca vreodata sa uit ce s-a intamplat, aceast sentiment apasator ce nu va disparea niciodata va avea grija sa tina acel Iad in mintea, sau si mai rau, in inima mea! _________________
I hate you now,
I allways will
Cause now I'm sad
I've lost my dreams
And my hole life,
I'll be Lost Inside!
|
|
| Sus » |
|
 |
LoSt_InSiDe Administrator


Data inscrierii: 05/Mai/2007 Mesaje: 22 Localitate: Hell
|
Trimis: 10/07/2008 00:56 Titlul subiectului: |
|
|
Capitolul I
Partea a - II - a
Am asteptat pana ce toti copii au coborat pana sa imi iau ghiozdanul si sa ma indrept spre curtea scolii unde o mare de oameni se stransese in mijlocul acesteia inghesuindu-se pentru un loc in fata, niciodata nu am inteles ce gasesc atat de interesant la aceasta ceremonie, mie mi se pare complet inutila, mai ales daca mai stai sa asculti si discursul interminabil al directorului care bineinteles era de aceasi personalitate cam peste tot.
M-am asezat la distanta pe o banca acoperita de zapada, am sters-o putin cu mainile si apoi m-am asezat scotandu-mi din ghiozdan MP3- ul pe care l-am primit cadou de la fosti mei parinti adoptivi. Era exact ce imi trebuia acum, o melodie trista, acorduri de chitara imbinandu-se idilic cu sunetul dulceag al pianului. Totul se imbina ideal si imi crea o dispoziție de comfort chiar daca totul parea atat de ciudat si mult prea perfect.
Repede m-am trezit cu un grup de fete asezate pe banca alaturata uitandu-se ciudat la mine. Parca, de fapt nu stiu, in Japonia nimeni nu se uita la mine, pentru ca eram un ciudat fara familie si prieteni, mai ales dupa ce Alec a murit. Inainte el ma apra de acei nesuferiti. Asa ca m-am ridicat si am plecat pur si necomplicat distrugandu-le sperantele, si ele care credeau ca ma voi duce sa ma prezint. Da cum sa nu!
- Copii va rog sa va urmati profesorii spre clase. Bobocii si cei transferati va rog urmativa, fica mea, Meredith Baxter Dimley, va va asigură la cunostinta regulile si va veti bucura de un limitat tur al scoli, zise acesta ratand cu degetul la tipa langa care statusem in autobuz.
-Omule, ce plictiseala! am spus eu printre dinti alaturandu-ma unui grup de studenti destul de incantati.
Mergeam pe coridoarele modest decorate ale scolii, in urma unei mare de oameni, o urmam pe acea fata, ce se presupune ca este fica directorului, spre clasa mea. Abia asteptam sa ajung acolo, pur si rudimentar ma luase somnul ascultand toate cele 450 de reguli ale scoli, iti vine sa te dai cu capul de pereti. Stiu ca sunt tipul de baiat rabdator si in general calm, insa deja e prea mult!
-Bun, aceasta este sala 21, etajul 2, toti cei care apartin clasei XI C va rog sa intrati in aceasta clasa, zise ea dulceag cu un zambet perfect.
-Intr-un final!
Am intrat iute in clasa si am inchis usa in urma mea fiind dezgustat de atitudinea acea. Abia asteptam sa scap de ea. Era atat de lingusitoare, parca imi venea sa o dau cu capul de pereti pana spune ceva inteligent si nu numai prosti legate de baieti moda sau scoala!
-Copii,bun vanit in clasa a - XI- a, zise un barbat destul de varstnic ce statea asezat la catedra.
-Hey, se pare ca avem un pusti nou! zise unul dintre baietii ce stateau asezati pe pervaz, priviti admirativ de toate fetele din clasa.
-Da, ai dreptate Nick, numele lui este Yagami Dylan Light si din cate am inteles tocmai s-a mutat aici din Japonia! Unde esti Light?
-Sunt aici, am zis eu ridicand mana, si prefer sa mi se spuna Dylan, va rog!
-Sigur, nici o problema, imi place numele tau Dylan Light, inseamna ceva special?
-In japoneza Dylan inseamna intuneric si Light inseamna fulger.
-Deci in traducere te cheama fulger intunecat?
-Cam asa ceva...
-Wow, mega tare! spuse o fata ce statea cu doua banci in fata mea.
-Deci copii, va rog sa ii urati un bun venit lui Dylan si va rog sa il scutit de glumele proaste pe care le faceti de obicei!
-Da domnule Brown! zisera toti in cor.
Am ramas in banca pe parcursul pauzei, aveam dupa acea inca doua ore de dirigentie, asa ca vroiam sa lenevesc in aceasta zi mohorata de toamna. Cand mi-am intors capul am observat ca acei baieti ce stateau pe pervaz se indreptau acum spre mine. Sincer daca au chef de joaca ii invit, Alec m-a antrenat in arte martiale asa ca eram sigur ca puteam sa ma apar!
-Hey, tu, DOlan sau cum te cheama!
-Dylan!
-Cum o fi! Esti bun la sport?
-Depinde la ce sport te referi.
-Baschet, fotbal?
-Da.
-Vrei sa faci parte din echipa de baschet, avem un om in minus si dam preselectii vinerea viitoare daca vrei sa vi! a mai spus acesta intinzand mana spre mine.
-Conteaza pe asta, am batut palma cu el si mi-am continuat lenevitul pana la sfarsitul zilei cand am plecat acasa, pot spune ca chiar a fost o zi destul de normala in comparatie cu ce imi imaginam eu.
Mergeam acum pe strazile aglomerate ale orasului, am favorit sa nu aiu autobuzul mai ales dupa ce Meredith si servitoarele ei loiale imi faceau incontinuu cu mana. Era mult mai linstitor si mai usor de vazut orasul in acest fel. Totul era atat de zgomotos insa totusi te simteai neîngrădit mergand prin marea de oameni, parea a inota in potriva curentului, sau puteai doar sa te lasi purtat de val si sa ajungi in locuri de care nici nu stiai. Acesta era fascinația orasului. Am ajuns acasa foarte obosit si mult mai tarziu decat ma asteptam. Tot ce am facut a fost sa ma asez in pat. Somnul imi batea la usa si nu aveam de gand sa il mai ignor, vroiam sa fiu in forma, maine aveam sport si trebuia sa le arat tuturor ce stiu! _________________
I hate you now,
I allways will
Cause now I'm sad
I've lost my dreams
And my hole life,
I'll be Lost Inside!
|
|
| Sus » |
|
 |
LoSt_InSiDe Administrator


Data inscrierii: 05/Mai/2007 Mesaje: 22 Localitate: Hell
|
Trimis: 13/07/2008 00:58 Titlul subiectului: |
|
|
Capitolul II
Partea I
Stateam intins in pat.Corpul imi era acoperit de o plapuma groasa de lana. Era frig, simteam asta. Tremuram usor in infinitatea intunericului. Totul parea ciudat, umbre nedeslusite se jucau pe peretii camerei mele. Nu puteam dormi desi era miezul noptii. Ma simteam singur, asa cum se intampla de obicei.
Am luat de pe noptiera un album invechit ce avea marginile ingelbenite de trecerea timpului. L-am deschis incet rasfoind in liniste paginile din care se scurgeau firicele de praf. Pozele imi provocau amintiri, fericite si dureroase. Toate se legau de trecut. Acela pe care nu il pot lasa in urma oricat de tare as incerca. Pur si simplu sunt legat cu o sfoara invizibila de el.
Nu cred ca voi reusi vreodata sa va uit baieti. Si nici nu sunt sigur ca vreau asta. Poate tot cea ce vreau e sa fiu iubit, sa simt din nou caldura pe care mi-o transmiteati voi atunci cand imi zambeati, sau pur si simplu cand imi puneati mana pe umar si imi spuneati ca totul o sa fie bine. Mie dor de voi! Si dorinta de a va avea langa mine din nou este din ce in ce mai arzatoare pe zi ce trece!
Am stat asa intepenit pana ce cerul s-a luminat treptat iar ceasul desteptator a inceput sa sune revoltat.Am apasat nepasator pe butonul mic si rosu care il oprea, si am ridicat cu greu plapuma de pe trunchiul meu imbracat intr-o pijama subtire de alură neagra.
Intrand in baie mi-am inceput plictisitoarea rutina de dimineata ce se repeta neincetat de circa doi ani. M-am spalat pe ochi si pe dinti iar apoi am intrat la dus.Picaturile reci de apa cadeau pe dermă mea deja inghetata sfasiind-o in mii de bucatele. Totul se pierdea lasand loc doar frigului sa imi patrunda in fiecare particica a corpului, lasandu-ma sa ma pierd in propriile ganduri. Totul s-a terminat din pacate prea rapid ca de obicei. Am iesit din dus, imbracandu-ma cu un tricou alb si o pereche neagra de jeansi. Am mancat un mic dejun improvizat si am plecat la scoala carand in posterior un ghiozdan ce probabil cantarea mai mult de sase kilograme.
Mergeam pe strazile aglomerate ale orasului. Capul imi era plecat si ma ghidam dupa pasi celorlalti calatori. Am coborat in scurt timp pe scara ce ducea la metrou, a trebuit sa astept in jur de cinci clipe pana acesta a aparut si m-a lasat la destinatie, am urcat scarile ce ma aduceau din nou la suprafata pamantului, si m-am trezit in fata liceului. Nu am mai zabovit prin curte ci am mers direct in clasa fiind surprins sa vad ca nu eram singurul. O gramada de fete se ingramadisera in jurul unui baiat, era genul de tip muschiulos si popular pe care il stia toata scoala, si dupa care se topeau toate fetele, cel putin cele care aveau creierul de dimensiunea unei gaini.
-Hey fetelor, de ce stam aici, nu vreti sa facem ceva?
-Sigur, raspunsera astea in cor.
-Alarma, fraier la orizont, striga una dintre ele aratandu-ma cu degetul.
-Haideti sa mergem fetelor, James, vii cu noi sau preferi sa iti faci un nou amic?
-Cand am putut eu vreodata sa va refuz fetelor, sa mergem!
Au trecut apoi pe langa mine iar eu indiferent mi-am aruncat ghiozdanul pe o banca din spatele clasei si m-am asezat pe pervazul geamului privind frunzele ce cadeau din copacii batrani ce dainuiau acolo de ani buni. In scurt timp restul colegilor de clasa au inceput sa apara asa ca mi-am luat locul in banca multumit sa aflu ca nu era ocupat.
-Hey tu, cum te-o chema, te-as sfatui sa nu stai acolo!
-Si de ce ma rog?
-Ala este locul lui James, trebuie sa fi auzit de el prin scoala, pana si cei noi veniti il stiu.
-Cred ca l-am vazut mai devreme giugulindu-se cu o gasca de fete.
-Asa e el, daca vrei poti sa stai cu mine sau mai e un loc liber langa Meredith! imi zise acesta zambind smechereste si aratand-o cu degetul pe fica directorului.
-Hei golege, ce mai faci?
-Bine, ma numesc Joseph Cristian Jonas, dar majoritatea oamenilor imi spun Joe.
-Pe mine ma cheama Dylan Light Yagami, dar prefer sa mi se spuna Dylan, imi pare bine de cunostinta!
-Si mie!
Am trecut cu bine de primele cinci ore care mi s-au parut grozav de plictisitoare, insa datorita colegului meu de banca, am reusit sa termin toate exercitiile elementare de care nici nu aveam habar! Totul se rezuma acum la ultima ora, cea de sport. Fiind inceputul anului acum se tineau si probele pentru echipele de baschet si fotbal si cele pentru majorete. Speram sa ma descurc destul de bine, nu vroiam neaparat sa fiu ales in echipa, dar cel putin sa impresionez cat de cat.
-Bine baieti, aliniativa in spatele liniei albe va rog, zise antrenorul.
La scurt timp dupa ce eram cu toti in linie dreapta, langa domnul Bolton a aparut si Nick, acesta fiind capitanul echipei de baschet, cat si tipul ala, James, despre care mi-a povestit Joe.
-Cei care vor sa dea probe pentru baschet sa se aseze langa Nick iar cei pentru fotbal langa James.
Toti l-am ascultat iar eu m-am indreptat spre grupul compus in jurul lui Nick. Exact atunci James s-a uitat la mine si mi-a facut semn sa vin la el. Am dat negativ din cap si l-am asalutat prieteneste pe Nick, probabil facandu-i in ciuda. Din cate am auzit toata omenirea ii face pe plac.
-Va voi imparti pe doua echipe, vom alege dintre voi, doar doi jucatori, unul din fiecare echipa, va va trebui atat noroc cat si talent inascut ca sa ajungeti in echipa liceului, succes!
Meciul a decurs excelent, echipa din care faceam parte a castigat cu 64 la 23 si cu toti asteptam decizia finala, cine va fi ales pentru echipa. Toata lumea era frustrata, si eu la fel. Nu prea imi pasa insa incercam si eu sa fiu altfel. Acasa in Germania eram un fraier care era aparat tot momentul de fratele lui mai mare. Plecand de acasa, am hotarat sa schimb totul, pana si felul in care ma striga oameni. Nu voi mai fi acelasi tip, si sper ca aceasta schimbare sa fie bine venita.
-Sa stit ca nu mi-a fost usor sa aleg doi dintre voi. Toti ati fost nespus de buni insa totusi ati avut adversari sau coechipieri mai talentati. Dar daca munciti in continuare poate veti avea o sansa. Acum sa nu o mai lungesc. Din echipa numarul unu, capitan Crisstian Lewton, l-am ales pe Jessie McCoy, iar din echipa numarul doi, capitan Marc Smith, l-am ales pe...
Va urma... _________________
I hate you now,
I allways will
Cause now I'm sad
I've lost my dreams
And my hole life,
I'll be Lost Inside!
|
|
| Sus » |
|
 |
|
|